duminică, 2 decembrie 2012

Unde mi-ar fi plăcut să lucrez

Nu am regrete. Însă există câteva lucruri care mi-ar fi plăcut să le încerc. Printre ele se numără și sa lucrez la msg-systems din Cluj Napoca. Am fost la interviu, ne-am plăcut dar nu am demarat colaborarea din cauza conjuncturii personale.
Să vă spun ce mi-a plăcut la ei: în primul rând salariul :) care era mai mare decât ce mi se oferise în Timișoara și în al doilea rând încrederea acordată. Da, da, obișnuiam să lucrez pentru bani în primul rând. La fel ca și acum numai că nu mai primează câștigul imediat.
De la prima mea întâlnire cu șeful de atunci și de acum a sucursalei din România am realizat că firma oferă oportunități excelente de dezvoltare a carierei în IT. Mai ales pentru IT-ști care sunt deja la mid-level sau mai sus. Sucursala din România e destul de nouă dar are deja 160 de angajați. Majoritatea sunt tineri așadar cei experimentați și suficient de motivați se pot poziționa rapid ca leaderi sau ca specialiști.
E un atuu faptul că sunt mulți tineri în msg-systems România. Eu fiind deja trecută de 30 de ani, îmi place să mă înconjor de oameni care nu se supără că vânzătoare vorbește urât :). Altele sunt importante... Și pentru că sunt mulți tineri, firma se implică în (a se citi sponsorizează) tot felul de evenimente ce nu au legătură cu IT-ul. Cum a fost Maratonul Apuseni sau  festivalul TiMAF.
M-am lăsat de IT pentru că îmi părea totul gri la locul de muncă și pentru că mă săturasem să vorbesc cu calculatorul. De asemenea, uram să stau la birou când era soare afară. Fițe, nu? Oricum, vizavi de asta vreau să vă spun că noul sediu msg-systems e pe sufletul meu. Și-au pus amprenta cât au putut de mult și vă arăt și niște poze. Au o bucătărie unde ți-e mai mare dragul să îți bei cafeaua.

Și așa arată un birou.



Să nu credeți că msg-systems e o companie care arată bine și atât. Compania mamă s-a înființat în 1980 și are peste 4000 de angajați. Așa că nu mă îndoiesc că nu se va prăbuși prea ușor în urma șocurilor oferite de criza economică.
Vă mai spun o chestie pozitivă și cu asta am terminat. Eu am experiența firmelor mici și a corporațiilor. Msg-systems îi la mijloc, adică au reguli și protocoale, care ar prinde bine uneori în firme mici, dar nu sunt apăsătoare ca în corporații.
Așadar o companie care are multe calități pozitive dar și o bulină neagră: e în Cluj și nu în Timișoara.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

De ce românii nu sunt orientaţi către client?

La această întrebare caut răspuns de multă vreme. Cam de când m-am angajat şi nu mai aveam nervi să îndur mojiciile chelnerilor. Adică de vreo 10 ani. Parcă acum românii care lucrează în servicii sunt puţin mai amabili dar progresul e infim.

Deunăzi vizitez show-room-ul unui magazin online ce vinde echipamente IT. Dacă tot eram prin zonă mi-am zis să achiziţionez direct ce am văzut pe net. Imi exprim dorinţa unui vânzător care îmi spune că articolele ce sunt pe net nu mai sunt pe stoc. Dar are altele. Mai scumpe evident. Cam cu 70% mai scumpe. Îmi exprim uimirea vizavi de neconcordanţa magazinului cu stocul real. Replica vânzătorului: "Dar de aia s-a inventat telefonul ca să sunați!". Trec peste nesimțire dar refuz articolele de pe stoc şi îl rog să îmi dea un semn când primește ce mă interesează. Îmi răspunde sec ca mai bine sun eu, că el poate uită. Acum vă rog să ghiciți: voi mai cumpăra eu de la CIT Grup?
 
Replica pe care o primesc cel mai des de la vânzători este: "Tot ce avem este expus". Îmi vine să mă caţăr pe pereţi când aud. Pentru că mă obligă pe mine, cumpărătorul, să fac munca lui şi să îmi pierd timpul inspectând toată marfa. Doar eu cred că vânzătorul ar trebui să ştie ce vinde?

Spuneţi-mi, vouă ce replică vă servesc oamenii ce lucrează în servicii?

Începutul

Acest blog va fi interesant pentru mame în primul rând. Și asta pentru că, deși unele articole nu vor ataca în mod direct subiecte legate de copii, am aflat că tot ce fac are legătură cu copilul meu. De fapt aproape tot, însa acea parte e prea intimă pentru a fi făcută public.

Voi folosi acest blog pentru împărtășirea de frustări zilnice - doar, doar mi-o da cineva dreptate :).  Însa pentru că am conştientizat că sunt extrem de critică, voi face un exercițiu de voință prin postările de aici și voi menționa cât pot eu de des și lucrurile ce mă bucură.

Aşadar voi scrie despre ce am mai învăţat de când sunt mamă. Voi mai scrie şi despre afacerile mele (nu numai ale mele dar și ale mele) și despre cum mă descurc ca mamă în România așa-zis capitalistă dar care e, de fapt, profund socialistă.

Vă aștept cu comentarii pozitive dar și constructive și negative.